Tocmai am citit o poveste care imi aduce aminte de copilaria mea…

Source: Tocmai am citit o poveste care imi aduce aminte de copilaria mea…

Tocmai am citit o poveste care imi aduce aminte de copilaria mea…

Încredere trădată

Eu sufletul mi-am pus în palma ta,

Ca pe o floare rară,

Tu l-ai rănit şi-ai rupt din ea,

Petală cu petală.

 

Tu sufletul mi l-ai strivit,

Călcându-l în picioare;

Poate nicicând tu n-ai crezut,

Că-ncet, încet el moare.

 

De grijă de i-ai fi purtat,

Acelei flori, de n-ai fi rupt-o;

Viaţa altfel ar fi fost,

Dar… tu aşa ai vrut-o.

 

Când mâna ta în pumn s-a strâns,

În semn de răzvrătire;

Strivit şi sufletu-mi s-a stins,

A fost doar amăgire.

 

Lacrimi amare pe obraz

Urme adânci îmi sapă,

De  azi las şi chin, las şi necaz

De tine nu-mi mai pasă.

 

Mărgăritare de s-ar fi născut;

Din lacrima sărată,

Azi aş fi râs, căci pe pământ,

Aş fi cea mai bogată.

 

Dar bogăţia sufletului meu

Cea mai de preţ comoară,

Ai strivit-o-n pumnul tău,

Azi pentru ultima oară.

 

Cluj-Napoca/  martie 2003-27 decembrie2005

Imagine: Pui Mun-Law

Visele

Aripi de vise-mi bat la geam,

Mă cheamă să mă duc departe;

Aş fi plecat dacă nu te vedeam,

Acum, nimic nu ne desparte.

Că totul azi are un singur ţel

Un singur gând ne mână împreună,

Deşi acum nimica nu-i la fel

Mergem pe drumul nostru mână-n mână.

Zile sunt triste şi vesele mai sunt,

Dar împreună le-mpărţim pe toate

Picioarele ne umblă pe pământ,

Iar gândurile, zboară mai departe.

Ale gândurilor aripi se despart adesea

Şi zboară-n jurul nostru, umbre vii,

Se zbat să scape, se-ntâlnesc adesea;

Şi părem morţi, deşi noi suntem vii.

Visele tale sunt şi ale mele, uneori

Şi-atunci se împlinesc pe dată,

Dar când nu sunt comune ele mor,

Şi vin la geamuri ca să bată!

28.08.2005

Imagine: Stephanie Pui-Mun Law

Viaţă fără de moarte

Dezamăgire, tristă amintire,

Lacrimi amare de iubire,

Suflet strivit,

Trupul chircit

Cheful de viaţă s-a sfârşit.

Speranţă, fericire

Inima plină de iubire

Sufletul vesel

Chip luminat

Cheful de viaţă a înviat!

 

Cluj-Napoca

25.10.2005

Eliberare

Mă-nalţ şi zbor,

Sunt liber iar sub soare

Nu mai am lanţuri la picior

Zâmbesc timid cu ochii-n zare;

De aripi frânte azi m-am vindecat

De straie vechi m-am scuturat;

Sunt liber şi deşi cu tine,

Mă simt de parcă-s doar cu mine.

Şi pentru mine zbor

Brăzdând al cerului senin,

În calea mea nu-i nici un nor

Vărsat-am cupa cu venin,

Şi plec in lume, liber, călător.

Eu sclav am fost,

Atâţia ani de zile;

Şi nu-mi făcusem nici un rost

Căci depindeam de tine.

De lanţuri azi m-am scuturat,

Şi liber sunt să plec, să mai rămân,

Să te întreb îmi vine, ce să fac,

Dar vreau să fac să-mi fie bine.

Să ştiu că liber sunt

Să fac şi rău, să fac şi bine

Să fac să-mi fie rău sau bine

Acum toate depind de mine.

 

Cluj-Napoca/ Duminică 18 septembrie 2005

Imagine: Stephanie Pui-Mun Law

 

 

 Şi gândurile mele zboară ,

Cu-aripi largi spre libertate ,

Şi viaţa-mi pare mai uşoară ;

Deşi … în viaţă grele-s toate !

Imagine: Stephanie Pui-Mun Law

Am scris aceste versuri timide, ca o încercare de evadare din cotidian si cred c-am reuşit. Viaţa deşi e grea uneori, poţi să ţi-o faci mai frumoasă.

Doar de tine depinde cum vrei să trăieşti!

Eu am ales să trăiesc înconjurată de frumos.

                                                          Ilona B.

Cartea cu vise

Stephanie Pui-Mun Law – Shadowscapes

EDESANYÁMNAK

Paltkai templom megett van egy fa

Rózsabimbok kibújkálnak alólla.

Édesanyám sirja van ottan; de hiába,

Rózsa nyillik, ha a sirja örökké van bezárva!

 

Édesanyám ezt a rózsát, én űltettem tenéked,

Túdóm hogy a virág volt mindig a te lelked.

Virágókat, embereket, mindnyájukat kedvelted,

Únokáid, gyermekeid, mindnyájukat szeretted.

 

* * *

                                 szeptember 2004

Imagine: Stephanie Pui-Mun Law

Şi tot mai rar

Şi tot mai rar eu te-am visat,

Cu gândul meu neîncetat,

La tine mă gândesc şi doare,

Că de uitat, nu te-am uitat.

Dar viaţa asta-i trecătoare

Şi rănile-mi le-a vindecat.

Mai am în suflet cicatricea

Şi când o mângâi, eu te simt;

Tu eşti acolo, eu aicea,

Ne desparte-al tău mormânt.

Şi lacrimi tot mai rar îmi scapă,

Durerea mea azi s-a schimbat;

Deşi vei fi-n veci neuitată,

Eu nu mai urlu ne-ncetat.

Plâng tot mai rar şi doar iubirea,

Ce ne-ai purtat şi ce ţi-o port,

Ne va aduce mângâierea;

Ca să te-nviu, azi nu mai pot!

Şi vei trăi atât cât noi,

Vom fi pe-acest pămănt sub soare

Şi vei muri de tot când noi,

Nu vom mai fi pe lumea asta mare.

 

Cluj-Napoca

21.07.2005